Local

Trei străzi din municipiul Botoșani vor fi asfaltate – FOTO

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), Cseke Attila, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Asfaltarea străzilor Izvoarelor, Vâlcelei și Zimbrului din spatele Cartierului Împărat Traian – Municipiul Botoșani”, depus prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 9, „Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban”.

Obiectivul general al acestui proiect, în valoare de 5,7 milioane de lei, prevede îmbunătățirea infrastructurii rutiere pentru cel puțin trei străzi, contribuind astfel, printre altele, la creșterea calității vieții populației și a coeziunii sociale.

Vor avea loc lucrări de asfaltare, amenajare trotuare, rigole, podețe, spații verzi, marcaje și indicatoare rutiere.

„Vom beneficia de sprijin financiar pentru a asfalta și aceste străzi. În perioada următoare vom scoate la licitație proiectarea și apoi execuția lucrărilor”, a precizat primarul Cosmin Andrei.

Durata de implementare a acestui proiect este de 16 luni.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page