Local

Un băiat de 17 ani a primit un rinichi de la tatăl său

Tatăl unui adolescent în vârstă de 17 ani i-a donat fiului său un rinichi sănătos, ajutându-l astfel să scape de chinul şedinţelor de dializă. Intervenţia a avut loc zilele trecute la Spitalul Clinic “Dr. C.I. Parhon” din Iaşi.

Băiatul a fost diagnosticat în trecut cu o afecţiune urologică care a dus la o complicaţie numită nefropatie de reflux cu insuficienţă renală cronică în stadiu terminal. Astfel, făcea naveta de trei ori pe săptămână din Botoşani la Spitalul de Copii “Sf. Maria” din Iaşi pentru şedinţele de dializă, fiind singurul spital din zona Moldovei unde se poate face dializă pentru copii. Tatăl său, în vârstă de 42 de ani, i-a schimbat viaţa. “Pentru acest copil, transplantul reprezintă şansa de a scăpa de drumuri de trei ori pe săptămână de la Botoşani la Iaşi şi o revenire la o viaţă normală. Starea este foarte bună, copilul se recuperează după intervenţia chirurgicală, are funcţia renală deja în limite normale”, a precizat conf. dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al unităţii medicale, potrivit ziaruldeiasi.ro

Echipa chirurgicală a fost coordonată de chirurgul Corneliu Moroşanu, iar echipa medicilor de nefrologie de prof. dr. Adrian Covic. Acesta este al patrulea transplant din acest an: trei au fost de la donatori vii, toate de la părinte la copil, iar unul de la donator cadaveric, prelevarea fiind făcută în Bulgaria. Anul trecut, în 2021, au fost în total 30 de transplanturi renale realizate în Compartimentul de Transplant Renal de la Spitalul Clinic “Dr. C.I. Parhon”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page