InfractionalLocal

Braconajul piscicol în atenția jandarmilor botoșăneni. Șase pescari au fost amendați

Braconajul piscicol în atenția jandarmilor botoșăneni.

În acest week-end, pe lângă misiunile executate pentru menținerea sau asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, jandarmii botoșăneni au acționat și pe linia prevenirii braconajului în habitatele piscicole naturale ale județului, respectiv pe râul Siret și acumulările Bucecea și Rogojești.

Acțiunea s-a desfășurat în cooperare cu Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Botoșani, jandarmii aplicând șase sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1500 de lei, pentru pescuit fără permis valabil și cu unelte neautorizate.

Prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională la regimul piscicol a reprezentat o direcție importantă de acțiune a Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani și în anul 2021, în acest sens fiind constatate trei infracțiuni și 120 de contravenții pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

Acțiunile de acest gen vor continua în acest an, atenția jandarmilor fiind îndreptată asupra modului de respectare a normelor în vigoare pentru conservarea și protecţia faunei piscicole.

Reamintim pasionaților de pescuit obligația prezentării unui permis de pescuit valabil, la solicitarea jandarmilor și, de asemenea, atragem atenția asupra faptului că folosirea plaselor de pescuit de tip monofilament este interzisă și se pedepsește conform legii.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page