Licitația pentru realizarea documentației tehnice în vederea modernizării Memorialului Ipotești, reluată
Comisia de achiziții din cadrul Consiliului Județean Botoșani va relua, săptămâna viitoare, imediat ce va primi avizul de principiu de la ADR Nord-Est, licitația pentru realizarea documentațiilor tehnico-economice în vederea modernizării Memorialului Ipotești.
Toate cele trei oferte depuse de operatorii economici în cadrul primei licitații au fost declarate neconforme. În aceste condiții, după expirarea termenului de contestare, s-a decis reluarea procedurii. „Nu avem timp de pierdut. Din păcate, ofertele depuse în cadrul primei licitații nu au respectat cerințele caietului de sarcini agreat cu finanțatorul, ADR Nord-Est, și comisia de achiziții le-a declarat neconforme. Săptămâna viitoare scoatem din nou documentația tehnică la licitație și sperăm să avem oferte conforme, să putem desemna un câștigător, astfel încât, la deschiderea Programului Operațional Regional 2021-2027 Nord-Est, să avem documentații mature”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Proiectul de realizare a documentației tehnico-economice, în valoare totală de aproximativ 736 de mii de lei, este finanțat, în proporție de 98%, prin Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020 – domeniul „Infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiective de patrimoniu cu potențial turistic”. Prin intermediul lui se deschide calea unei finanțări europene de aproximativ patru milioane de euro prin POR pentru reabilitarea exterioară și a obiectivelor de patrimoniu din cadrul Memorialului Ipotești.
Reabilitarea exterioară va presupune un sistem modern de iluminat, amenajare peisagistică, reabilitarea aleilor, instalarea unui mobilier stradal și realizarea unei copertine pentru amfiteatrul exterior, în vederea creării condițiilor pentru atragerea vizitatorilor, a valorificării spațiilor Memorialului prin transformarea lor în zone de agrement.
Reabilitarea obiectivelor de patrimoniu presupune modernizarea sistemului de încălzire și anveloparea clădirii muzeului tematic. Astfel, se vor crea condiții optime pentru vizitare și se va reconstitui atmosfera din cea de a doua jumătate a secolului XIX – începutul secolului XX.
În paralel, Consiliul Județean Botoșani a alocat peste 1,8 milioane de lei pentru reabilitarea și modernizarea Bibliotecii Naționale de Poezie „Mihai Eminescu” din cadrul Memorialului Ipotești, obiectiv care nu este prins în proiectul cu finanțare europeană. „Memorialul Ipotești, ca centru de excelență a culturii românești, ocupă un loc important în preocupările noastre. Astfel, pe lângă proiectele cu fonduri europene, care vor contribui la modernizarea acestuia, am decis să reabilităm din fondurile proprii clădirea Bibliotecii Naționale de Poezie. Investiția pe care o facem acolo se va concretiza într-o bibliotecă modernă, cu un amfiteatru adaptat cerințelor vremurilor pe care le trăim și activităților culturale organizate la Memorial”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.