Incendiu

Incendiu la Botoșani. O bătrână a ars de vie în propria locuință – FOTO

Tragedie provocată de un jar căzut din sobă O femeie în vârstă de 76 de ani, din satul Zoițani, comuna Adășeni, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a mistuit locuința. Tragedia a avut loc astăzi, la prânz, iar alarma a fost dată de vecinii victimei, care au sunat la 112. Femeia locuia singură și avea probleme locomotorii. La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp timp, două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu două autospeciale cu apă și spumă, pompierii voluntari din comună, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Când pompierii au ajuns la fața locului, locuința femeii ardea în totalitate. Trupul carbonizat al proprietarei a fost găsit în interior, sub tavanul prăbușit. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un jar căzut din sobă pe materiale combustibile. Pentru a preveni astfel de evenimente tragice vă recomandăm: · Nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării. · Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului. · Nu lăsați ușa sobei deschisă. · Nu supraîncălziți soba. · Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri. · Nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere. · Stingeți focul pe timpul nopții. · Nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page