AdministratieJudet

Ministrul Cseke Attila i-a încurajat pe primari: „Întotdeauna la rectificare s-au dat sumele necesare pentru investiţiile care nici nu se doresc a fi oprite şi nici nu pot fi oprite” – VIDEO

Prezent vineri în județul Botoșani, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a avut o întâlnire cu toți reprezentanții unităților administrativ-teritoriale din județul Botoșani pentru a discuta, atât despre obiectivele de investiți aflate în derulare, cât și despre oportunități de atragere de noi fonduri pentru proiecte viitoare.
Discuțiile, care s-au purtat pe parcursul a aproape două ore, au lămurit, în mare parte, problemele ridicate de către primarii din județ, atât pe chestiuni de legislație, de reglementare cât și pe chestiuni tehnice.

Ministrul a declarat că bugetul alocat PNDL este mai mic decât cel de anul trecut, sumele pentru acest program vor fi suplimentate ori de câte ori va fi necesar, astfel încât nicio investiţie să nu fie oprită.

„Anul trecut, bugetul s-a închis la 9,5 miliarde şi a început cu 7,15. Bugetul MDLPA este 90% investiţii şi restul sunt bunuri, salarii şi aşa mai departe. 90% sunt programe de investiţii. Pe PNDL, ceea ce începe anul acesta, pe Legea bugetului de stat, este 3,15 miliarde. Anul trecut, am cheltuit 6,5 miliarde. Să nu vă speriaţi! Eu nu m-am speriat, pentru că aici, la bugetul Ministerului Dezvoltării, întotdeauna la rectificare s-au dat sumele necesare pentru investiţiile care nici nu se doresc a fi oprite şi nici nu pot fi oprite”, a dat asigurari ministrul.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page