Peste 280 de minori au plecat anul trecut de acasă. IPJ Botoșani: „Majoritatea dispariţiilor sunt ale adolescenţilor, din teribilism, din nesupraveghere din partea familiei” – VIDEO
Peste 280 de minori au plecat anul trecut de acasă, potrivit unei statistici întocmite de Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani. Marţi, într-o conferinţă de presă, şefu IPJ, Viorel Şerbănoiu, a precizat că este vorba despre 282 de minori. Din acest total, 159 au fost reintegraţi în mediul familial şi 118 au fost predaţi centrelor de plasament. 29 de părinţi sau tutori ai copiilor dispăruţi au fost sancţionaţi contravenţional pentru lipsa de supraveghere a minorilor.
“Majoritatea dispariţiilor sunt ale adolescenţilor, din teribilism, din nesupraveghere din partea familiei. Sunt găsiți imediat la o zi doă zi prin diferite relații pe care le leagă. Îi găsim şi la Bucureşti, şi la Timişoara. Colaborăm cu colegii în mod operativ și îi găsim chiar când pleacă”, a declarat și adjunctul IPJ Botoșani, Ioan Aniţei.