Un eveniment emoționant s-a consumat, luni, la sediul ISU Botoșani, unde pompierul care a fost de cinci ori campion mondial, după ultra-maratonul din Laponia Finlandeză, a stat față în față cu presa. Iulian Rotariu, care a primit Meritul Sanitar, clasa a III-a, din partea președintelui României, Klaus Iohannis, a povestit cu emoție în glas cum a reușit o astfel de performanță. A dezvăluit cine și ce l-a motivat să câștige și cât de emoționat se simte pentru că atâta lume îl apreciază și îl iubește. În clipele dificile din timpul competiției a simțit, inexplicabil, energia pe care mii de oameni i-o trimiteau prin rugăciuni și mesaje.
„Tocmai din 2016 a început activitatea cu acel organizator de evenimente, iar de atunci a participat la cinci ultramaratoane și a câștigat locul I, uneori chiar și la categoria de vârstă. Acest lucru l-a motivat și s-a dus către alt organizator, Canal Aventure, iar în urma acestei colaborări a participat la alte cinci ultramaratoane, pe care le-a și câștigat. Personal, și analizând trecutul, nu cred că există o asemenea persoană la nivelul României, dar nici mondial, cu o asemenea performanță, să câștige de fiecare dată locul I. Și nu este motivat de nicio parte financiară, ci doar de sentimentul de patriotism, de a reprezenta oamenii cu afecțiuni medicale. Din aceea, din partea președintelui României mă simt onorat să îți înmânez medalia Meritul Sanitar clasa a III-a”, a spus șeful ISU Botoșani, Decebal Muraru.
În ultimii doi ani, Iulian Rotariu, în vârstă de 46 ani, a câștigat toate cele patru curse extreme
organizate de Canal Aventure, în Australia (522 km – șapte etape), Mozambic (220 km – cinci
etape), Vietnam (160 km în patru etape) și Bolivia (220km – în șase etape). Nu numai că a
reuşit să se claseze pe locul I, dar și să stabilească, de două ori (Australia și Bolivia) recordul
întrecerilor. Subofiţer operativ în cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, plutonier adjutant Iulian
Rotariu a participat la mai multe competiţii de anduranţă. El s-a făcut remarcat după ce în
iunie 2016 a reuşit să se claseze pe locul I la categoria lui de vârstă la „Gobi March” desfăşurat
în China. Patru luni mai târziu el a egalat performanţa la ultramaratonul „Atacama Crossing”,
desfăşurat în Chile. În mai 2017 a participat şi la „Sahara Race” organizat în Namibia, unde s-a
clasat din nou pe locul I la categoria lui de vârstă şi locul IV la general, situaţia repetându-se în
noiembrie 2017, când a participat la „Roving Race” derulat în Patagonia, Argentina. În
decembrie 2018, Iulian Rotariu s-a clasat al doilea în „The Last Deserts” Antarctica.
„Mulţumesc pentru distincţia care mi-a fost oferită. E o distincţie care mă onorează şi mă motivează în acelaşi timp să pot să merg mai departe cu drag, cu zâmbetul pe buze, cu putere, cu curaj, să pot arăta întregii lumi că sunt român, că sunt pompier, că sunt botoşănean”, a spus Iulian Rotariu, la conferința de presă.
Detalii emoționante din ultima experiență puteți găsi în clipurile video atașate.