Local

Sute de copii au primit daruri prin proiectul „Dăruiesc pentru că iubesc!”, un parteneriat de voluntariat școlar pentru sprijinirea educației în medii defavorizate

În perioada 1-31 decembrie 2021, în Botoșani s-au desfășurat activitățile proiectului „Dăruiesc pentru că iubesc!”, un parteneriat de voluntariat școlar pentru sprijinirea educației în medii defavorizate, inițiat de Protopopiatul Botoșani, prin implicarea pr. protopop Petru Fercal și a pr. misionar Cristian Buhaciuc.

Dorința inițiatorului, concretizată în scop al proiectului, este de a sprijini educația copiilor din medii defavorizate, mobilizând copii, părinți, cadre didactice și preoți pentru a sprijini copiii aflați în situații de risc.

Partenerii Protopopiatului Botoșani în realizarea acestui obiectiv sunt: Colegiul Național „A. T. Laurian” Botoșani, Liceul de Artă ,,Ștefan Luchian” Botoșani, Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani, Școala Gimnazială „Elena Rareș” Botoșani, Școala Gimnazială nr. 11 Botoșani, Școala Gimnazială nr. 7 Botoșani, Școala Gimnazială nr. 12 Botoșani și Școala Gimnazială nr. 1 Stăuceni.

Beneficiarii proiectului sunt copiii din câteva familii defavorizate, aflate în 9 parohii: Schit Orășeni, Burlești, Socrujeni, Stănești, Balta Arsă, Tudor Vladimirescu, Mășcăteni, Buimăceni, Teișoara. Eforturile celor 117 cadre didactice voluntare și ale elevilor din școlile partenere s-au materializat în 600 de pachete conținând cărți, rechizite, dulciuri, jucării, haine, care au fost oferite copiilor din parohiile nevoiașe, în preajma Crăciunului. (pr. Cristian Buhaciuc)

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page