Mușchi țigănesc contaminat cu o bacterie periculoasă, distribuit și în Botoșani. „Să nu se joace cu sănătatea consumatorilor”
Una dintre cele mai periculoase bacterii, care poate afecta inclusiv sistemul nervos, a fost descoperită la aceste preparate din carne care au ajuns și pe rafturile din țară. Este vorba despre produse ale societății Marcel SRL, din comuna Răchiteni, județul Iași.
„Atragem atenția tuturor producătorilor să nu se joace cu sănătatea consumatorilor, mai ales în această perioadă în care crește consumul de produse tradiționale din carne de porc”, a declarat Mihai Ponea, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Se recomandă persoanelor care dețin produse din loturile descrise mai sus să nu le consume, ci să le distrugă sau să le ducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat.
Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
realitatea.net