Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a centralizat numărul preșcolarilor și al elevilor care au desfășurat activități extraordinare în cadrul Săptămânii Educației Globale. În acest an au fost raportate peste 800 de activități organizate în unitățile de învățământ din județul Botoșani, ceea ce arată dorința tuturor actorilor implicați în educație de a desfășura activități educative extracurriculare.
Au fost implicați 15.960 de preșcolari și elevi, coordonați de 1.050 de cadre didactice, cărora li s-au alăturat 39 de instituții guvernamentale, 27 de ONG-uri, împreună organizând 787 de activități cu copii. Au fost realizate 857 de materiale educative: flyere, broșuri, pliante, prezentări video sau powerpoint, proiecte, afișe, etc.
Elevii s-au implicat în dezbateri interactive, și-au exprimat opinia cu privire la diverse probleme actuale: poluarea, protecția mediului, stilul de viață sănătos, bullying-ul sau comportamentul civilizat.
Punctele tari ale activităților organizate în Săptămâna Educației Globale 2021 au fost: implicarea unui număr mare de cadre didactice si elevi în activități; implicarea partenerilor educaționali: ONG-uri, instituții guvernamentale și non-guvernamentale, implicarea părinților, potențialul artistic și creativ al elevilor, conștientizarea rolului de cetățeni într-o lume globalizata, înțelegerea cauzelor si efectelor problemelor majore care afectează lumea, diversitatea activităților și tematicii sau participarea activă a elevilor.
Care a fost părerea generală a participanților despre tema Săptămâna Educației Globale din acest an?
Participanții au fost plăcut impresionați, deoarece tema a permis o vastă paletă de activități și au putut să dezvolte o comunitate de învățare prin care să se încurajeze cooperarea, toleranța, conștientizarea că suntem cetățenii acestei lumi și că trebuie să fie deschiși la diversitate, interculturalitate, la dorința de a acționa pentru a face lumea un loc echitabil și durabil.
Activitățile desfășurate au dezvoltat atitudini de respect pentru diversitate și abilități de comunicare interculturală; au fost promovate valori, ca: educație, responsabilitate, conviețuire, educație globală, respect, egalitate, solidaritate, respect pentru sine și pentru ceilalți, interes pentru probleme globale, abordare critică, implicare și acțiune constructivă, responsabilitate socială. Toate acestea au avut ca obiectiv general conștientizarea rolului nostru de cetățeni într-o lume globalizată.
Diversitatea activităților organizate a reușit să răspundă nevoilor diverse ale elevilor, în concordanță cu temele propuse la nivel european.
Care a fost impactul activităților din acest an?
Săptămâna Educației Globale a încurajat elevii și cadrele didactice să exploreze activități educaționale pentru cetățenie globala. A fost o ocazie pentru a aborda probleme legate de diversitate și inegalitate la nivel local si la nivel global, cu o înțelegere a problemelor de bază ale cetățeniei globale.
Activitatea a avut impact pozitiv, elevii au participat și au conștientizat problemele actuale de mediu, după cum reiese din declarațiile copiilor participanți: „Mi-a plăcut deoarece este bine să integrăm în comportamentul nostru asertivitatea.”, ”M-a făcut să vreau să-mi îmbunătățesc relația cu părinții”, „Am învățat că drogurile nu sunt sănătoase.”, „Am înțeles cum putem preveni traficul de persoane.”, „Am învățat cum să ne protejăm în mediul online.”, „Am învățat că doar împreună putem schimba lumea în bine”, „Este lumea noastră! Să acționăm împreună!” ,, Lumea noastră este formată de gândurile, acțiunile, emoțiile tuturor. Împreună o putem face mai bună!”
Așadar, haideți să învățăm de la copii, și împreună să facem lumea mai bună!
Felicitări tuturor elevilor, cadrelor didactice și partenerilor noștri educaționali, pentru organizarea activităților și pentru susținerea educației nonformale, chiar și în acest context pandemic dificil. Mult succes, in continuare!
Notă: Toate activitățile s-au desfășurat cu respectarea normelor sanitare în vigoare, majoritatea presupunând interacțiuni de tip „față în față”, implicarea la nivelul comunității fiind asigurată atât prin scrisori deschise, cât și prin activități online.