Zeci de credincioși au ținut să fie prezenți la hramul Bisericii din cartierul ANL Bucovina din municipiul Botoșani, care are ca ocrotitoare spirituală pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina. Slujba Vecerniei cu Litie a precedat sărbătoarea și a fost oficiată de un sobor impresionant de preoți, în frunte cu protopopul Petru Fercal.
Răspunsurile la strană a fost date de un grup de psalți din Botoșani care au țesut o atmosferă divină.
Cuvântul de învățătură l-a ținut protopopul de Botoșani, care i-a încurajat pe cei prezenți să ia ca model pe Sfânta Ecaterina și să aibă curaj și înțelepciune pentru a ține piept realității contemporane.
„Astăzi, mai mult ca niciodată, avem nevoie de o imagine, de un model, ca să rezistăm în fața tăvălugului care vine peste noi și ne secularizează. Adică ne fură timpul și nu mai avem timp pentru Dumnezeu. Nu mai avem timp să ne mai rugăm , să mai postim, să facem fapte bune și în concluzie, devenim neputincioși. De aceea ne îndeamnă Dumnezeu ca, mergând pe calea vieții, să ne sfințim și să fim alături de El cu Sfinții. Nu numai bărbații pot deveni sfinți, ci și femeile. Femeile care dau naștere la prunci devin sfinte dacă au modelul Maicii Domnului, care a născut pe Mântuitorul lumii, Iisus Hristos. Femeile pot deveni modele și prin păstrarea jurământului de la Taina Cununiei. Dumnezeu a lăsat pe sfinți ca și alții să se sfințească prin ei. Așa a fost și în decursul istoriei, când Sfânta Ecaterina a vorbit cu atâta încredere, s-a jertfit și a devenit un model de urmat”, a spus celor prezenți protopopul Petru Fercal.
Joi dimineață, Sfânta Liturghie, oficiată în sobor, la care a venit un număr mare de credincioși din tot orașul, a desăvârșit sărbătoarea frumosului lăcaș din cartierul mărginaș al municipiului Botoșani. Din nou, protopopul Petru Fercal a avut un cuvânt de încurajare, de această dată pentru toți tinerii care ar avea multe de învățat din viața Sfintei Ecaterina, îndrumându-i să folosească tehnica actuală cu un scop folositor și nu unul care duce la pierdere de timp și de suflet.
La final, părintele paroh Liviu Florariu a mulțumit tuturor celor prezenți printr-un scurt cuvânt de învățătură.