NATIONAL

Guvernul pregăteşte o nouă taxă auto. Şoferii vor plăti în funcţie de gradul de poluare sau distanţa parcursă

Revine taxa auto! De anul viitor, soferii vor plăti în funcţie de cât de mult poluează maşina lor. Totul în contextul în care România s-a angajat ca în schimbul miliardelor de la Bruxelles să reducă noxele. România are printre cele mai vechi parcuri auto din Europa. Jumătate dintre masinile care circulă pe şosele au peste 15 ani.

 

Toţi proprietarii de maşini vor fi impozitaţi pe principiul “poluatorul plăteşte”, potrivit programului de guvernare PNL-PSD- UDMR. Oficialii vorbesc de o taxă auto chiar şi pentru maşini noi, eruo 6.

Andrei Corlan, secretar de stat în Ministerul Mediului: În funcţie de gradul de poluare – euro 6, euro 5, euro 4, euro 3, taxele vor fi aplicate în mod crescător. Probabil că vor deranja având în vedere că vorbim de o taxare în plus pentru noxe.

Cetăţean: Trebuie introduse taxe pe orice, inclusiv pe respirație, fără taxe guvernul asta de unde să fie. Noi de aia muncim, să plătim mult, multe taxe.

Camioanele vor fi taxate în funcţie de distanţa pe care o parcurg

Vasile Ştefanescu, preşedinte COTAR: Noi nu avem nici măcar parcări pentru odihnă și acum vedem că vor să ni se impună taxe pe km, pe distanță.

Măsura ar urma să fie implementată cel mai probabil de anul viitor spun autorităţile, în condiţiile în care în planul naţional de redresare şi rezilienţă România s-a angajat ca în schimbul banilor europeni să ia măsuri ferme pentru reducerea poluării.

Dan Vâlceanu, ministrul demis al Finanţelor: Avem nevoie de schimbări legislative ca să putem trage aceşti bani şi să aducem la bun sfârşit acest PNRR şi foarte multe dintre ele se vor întâmpla în Parlament.

observatornews.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page