Tânărul de 24 de ani din Botoșani, care a fost implicat în accidentul cumplit de la Buzeni, a pierdut lupta pentru viața – FOTO
Ovidiu Muscăliță, tânărul care a fost implicat în accidentul de pe raza satului Buzeni, a pierdut vineri lupta pentru viața.
Rudele și prietenii s-au agățat de ultima fărămă de nădejde că va scapa cu bine din această încercare și au făcut apel pentru donare de sânge, însă astăzi inima lui Ovidiu a încetat să mai bată, la doar 24 de ani.
Anunțul a fost făcut de o prietenă pe pagina de facebook. „S-a stins din viata, Ovidiu Muscalita. Ieri s-a făcut un apel, pentru a dona sange. Avea doar 24 de ani, tânăr… A părăsit aceasta lume!!”,a scris Andreea dărâmată de durere.
Amintim că Ovidiu a fost implicat într-un accident rutier produs pe E 58, pe raza satului Buzeni, comuna Bălușeni,. Autoturismul pe care îl conducea Ovidiu a intrat în coliziune cu un camion.
Șoferul autoturismului, în vârstă de 24 ani, a rămas încarcerat. La fața locului au ajuns în cel mai scurt timp două echipaje din cadrul Detașamentului de Botoșani, cu o autospecială de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Cu ajutorul accesoriilor de descarcerare, tânărul a fost scos din mașină, fiind preluat de echipajul SMURD, în stare critică. Până la sosirea forțelor de intervenție, victima a primit îngrijiri medicale de la un echipaj SAJ, care trecea prin zonă.
Medicii au făcut tot posibilul să îl țină în viață.
Dumnezeu să-l ierte!