Cătălin Silegeanu: România, tara în care ne simțim tot mai străini!
Am ajuns în punctul critic în care să fim acaparați sau mai bine zis invadați, de puzderia de investitori străini, care au ajuns să ne controleze nouă, românilor, nivelul de trai și mediul economic în propria noastră țară.
Acest fapt este certificat și de datele oficiale furnizate de Banca Națională a României, cu privire la investițiile străine directe în România, potrivit cărora, investițiile străine directe în România au crescut cu 196% în primele opt luni ale anului 2021, față de aceeași perioadă a anului trecut.
Mai exact, investițiile directe ale străinilorîn România au însumat 4,394 miliarde de euro (comparativ cu 1,481 miliarde de euro în perioada ianuarie – august 2020), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 3,803 miliarde de euro, iar creditele intragru