Permis de conducere polonez fals descoperit la controlul de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean din Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.
În data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a ieși din România, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 52 de ani, conducând un autoturism marca Citroen Xsara Picasso, înmatriculat în Polonia.
La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, bărbatul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia, valabil pentru categoriile “A” și “B” .
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
În urma verificărilor efectuate, colegii noştri au concluzionat că bărbatul nu este posesor de permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, complicitate la fals material în înscisuri oficiale și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.