AnunturiJudet

Nova Apaserv: Din cauza unei avarii șapte localități rămân fără apă pentru o perioadă de 12 ore

Din cauza unei avarii produse pe conducta de aducţiune din OL Ø 1200 mm, în zona localității Leorda, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoşani este nevoită să întrerupă furnizarea apei către Stația de Tratare Cătămărăști, în data de 15.10.2021, pentru o perioadă de 12 ore.

În consecință, se va restricţiona distribuţia apei către comunele: Răchiţi, Stăuceni, Unţeni, Băluşeni, Cristeşti, Copălău, inclusiv oraşul Flămânzi, iar în zonele înalte ale municipiului Botoșani se va resimți o scădere a presiunii apei.

De asemenea, în funcție de consum și de scăderea nivelului apei din rezervoarele de acumulare din Stația de Tratare Cătămărăști este posibilă scăderea presiunii apei la robinete și în alte zone ale municipiului Botoşani.

Având în vedere că umplerea și reechilibrarea sistemului sunt operațiuni ce trebuie să se facă lent şi treptat, pentru evitarea producerii unor eventuale avarii, vă informăm că reluarea furnizării apei va fi resimțită diferențiat în funcţie de locul de consum, întregul sistem urmând a intra în parametrii normali de funcționare în max. 48 de ore de la finalizarea lucrărilor de remediere a avariei.

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoşani îşi cere scuze faţă de abonaţii afectaţi.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page