Local

Un tânăr din Botoșani s-a dat în spectacol în fața polițiștilor

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 25 de ani, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis, refuz de prelevare de probe biologice de sânge și vătămare corporală din culpă.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în data de 9 octombrie a.c, ar fi  condus un motociclu pe Drumul Comunal DC 79, din localitatea Șendriceni și ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în impact cu gardul unui imobil.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acesta a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus, urmând ca la finalizarea acestora cauza să fie soluționată procedural.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page