Local

„Nu vă lăsați copiii singuri în casă!”. Sfaturi de la pompierii botoșăneni pentru siguranța celor mici

 Ignorarea acestui sfat a provocat, de-a lungul timpului, numeroase incidente grave, la care părinții au asistat neputincioși. O clipă de neatenție îi poate transforma în victime ale unor accidente casnice și din acest motiv vă reamintim regulile ce trebuie respectate astfel încât copiii să fie în siguranță, în propriul cămin.

Sezonul rece se apropie, iar în multe dintre gospodării arde deja focul în sobă. Copiii nu trebuie să introducă singuri lemnele în foc, deoarece jarul sau scântile cazute din sobă pot incendia lucrurile din cameră, iar aceștia pot suferi arsuri sau să se pot intoxica cu fum. Probleme serioase pot apărea și dacă micuții cad pe plita încinsă sau pun mâna pe portița sobei, care este fierbinte.

Aparatele electrocasnice mici, cu suprafața încinsă, cum ar fi fierul de călcat, placa de păr, cănile electrice etc. lasă urme dureroase, dacă sunt atinse din greșeală sau din curiozitate. Nici în preajma aragazului, mai ales atunci când este în funcțiune, cei mici nu trebuie lăsați nesupravegheați. Cel mai mare risc este să tragă oalele, cratițele sau tigăile de pe foc și să cadă pe ei conținutul fierbinte. Apa, ceaiul, cafeaua, uleiul încins reprezintă cauza cea mai răspândită a opăririlor la copii, iar astfel de accidente se petrec, de cele mai multe ori, în bucătării, în timpul pregătirii sau chiar servirii mesei.

Curiozitatea sau dorința de a imita ceea ce fac adulții folosind chibriturile, brichetele, candelele sau lumânările, a transformat, din joacă, în scrum multe case sau bunuri din gospodăriile părinților. Întâmplări ca cele descrise au constituit motivul principal pentru care Inpectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a inițiat campania de informare, conștientizare și responsabilizare a adulților „Un cămin sigur pentru copilul tău”.

Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani. Dezvoltarea conceptului de cămin sigur pentru copilul tău a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme. Data de 10 a fost declarată ziua campaniei. Informare preventivă Nu lăsați la îndemâna copiilor vase cu lichid fierbinte! Nu transportați sau nu serviți, niciodată, lichide fierbinți (cafea, supă, ceai, vin fiert) în timp ce aveți copilul în brațe! Nu întindeți niciodată cuiva o cană cu lichid fierbinte peste un copil! Nu țineți copilul în brațe în timp ce călcați, gătiți! Păstrați chibriturile și brichetele în locuri unde copii nu ajung/nu le pot găsi! Îngrădiți accesul celui mic la plită! Gătiți mâncarea folosind doar arzătoarele dispre perete.

Mânerele tigăilor și cratițelor vor fi îndreptate spre perete. Nu lăsați copilul să privească în timp ce aprindeți arazagul/soba – vă poate imita. Nu lăsați lumânări și candele aprinse pe masă sau la îndemâna celor mici.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page