Pentru a evita internarea a cât mai multor bolnavi confirmați cu COVID-19, cei cu forme ușoare sau medii care necesită tratament medicamentos ce poate fi administrat doar în cadrul spitalelor pot primi de-acum, de la farmaciile spitalelor, medicamentele pentru a se trata ambulatoriu, potrivit unei ordonanțe ce a fost oficializată marți. În document se vorbește despre Favipiravir, al cărui preț depășește câteva sute de lei, potrivit avocatnet.ro
OUG 115/2021, act normativ publicat marți în Monitorul Oficial nr. 950, prevede că medicamentele prevăzute în protocolul de tratament al bolilor infectocontagioase, printre care se numără si COVID-19, pot fi eliberate în regim ambulatoriu de farmacia cu circuit închis/oficina cu circuit închis, la recomandarea medicului specialist din cadrul spitalului.
Acest lucru le va permite bolnavilor cu forme ușoare și medii, care au nevoie de spitalizare pentru administrarea tratamentului, să primească cele necesare pentru a se trata la domiciliu. În nota de fundamentare ce a însoțit ordonanța în faza de proiect se vorbește despre medicamentul Favipiravir, regăsit în protocolul de tratament al infecției cu virusul SARS-CoV-2, dar care nu are indicație terapeutică pentru COVID-19 și, astfel, nu este inclus în nicio schemă de compensare, iar dacă ar fi cumpărat din banii bolnavilor, costul pentru tratament ar fi prohibitiv pentru multe categorii sociale.
Această măsura a apărut “ținând cont de necesitatea urgentă a asigurării spitalizării pacienților cu forme medii și grave ale bolii, iar neadoptarea acestor măsuri cu celeritate poate avea consecințe grave/negative asupra capacității unităților sanitare de a trata pacienții cu forme medii și grave ale bolii”, după cum sublinia, la momentul apariției propunerii, Ministerul Sănătății.
“Reglementarea posibilității eliberării de farmaciile de circuit închis, în regim ambulatoriu, a medicamentelor, către pacienții cu forme de boală pentru care nu este necesară internarea, în urma unei evaluări a medicului specialist, conduce la reducerea numărului de paturi de spital ocupate cu pacienți cu forme ușoare ale bolii, concomitent cu menținerea standardului de protecție a sănătății pacientului și fără vreo afectare din punct de vedere financiar pentru acesta”, se indica în nota de fundamentare a măsurii.