Cinci femei din Botoșani s-au stins la spital, în ultimele 24 de ore. Autoritățile au pus decesele pe seama COVID
Autoritățile de la Botoșani au raportat cinci decese, în ultimele 24 de ore, pe care le-au puspe seamanoului coronavirus.
Cinci femei cu vârste între 59 și 86 de ani au pierdut lupta cu boala.
Potrivit datelor puse la dispoziție de Direcția de Sănătate Botoșani, o botoșăneancă de 59 de ani, a murit pe 21 septembrie, fiind diagnosticată și cu insuficiență cardiacă, diabet zaharat, boală cronică renală (dializă), anemie secundară.
Sursa citată mai menționează o altă persoană din municipiul Botoșani, în vârstă de 64 de ani, a fost diagnosticată cu pneumonie COVID19 formă severă, fiind intubată în ATI. Aceasta a suferit un stop cardio-respirator iresuscitabil, după cum informează DSP.
O femeie de 86 de ani, din Coțușca, a murit tot pe 21 septembrie 2021, aceasta fiind înregistrată, pe lângă diagnosticul specific infecției de coronavirus, și cu ciroză hepatică și hipertensiune arterială.
O femeie de 84 de ani, din Nicșeni, s-a stins din viață, aceasta fiind diagnosticată cu boală cardiacă ischemică.
O femeie de 75 de ani, din Bucecea, s-a stins miercuri. Femeia avea hipertensiune arterială, diabet zaharat, obezitate, neoplasm și, pe acest fond, a făcut și bronhopneumonie Covid 19.