Calendar

Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi

Sfântul ierarh Teodosie s-a născut în ţinutul Vrancei, în sec. al XVIl-lea. Iubind din tinereţe viața călugărească, s-a lepădat de lume şi a primit sfântul chip îngeresc al călugăriei. Cugetând ziua şi noaptea la Legea lui Dumnezeu şi deprinzând de la dascălii încercaţi din mănăstirile Ţării de Jos învăţăturile cele folositoare, a fost ales egumen al Mănăstirii Bogdana (Bacău), reconstruind, în vremea stăreţiei sale, acest sfânt locaş. Pentru vrednicia şi pentru bunele sale obiceiuri, a fost hirotonit episcop de Rădăuţi în anul 1670, iar peste un an a fost trimis să păstorească Episcopia Romanului. Iubind cu adevărat sfintele lui Dumnezeu biserici, a cercetat şi a ajutat pe cât i-a stat în putinţă schiturile şi mănăstirile din eparhia sa, sprijinind, totodată, şi pe creştini aflaţi în felurite necazuri sau cuprinşi de sărăcie.

O latură foarte importantă a activităţii sale a constituit ridicarea de sfinte locaşuri. Ca episcop de Roman, s-a îngrijit de bunul mers al unor mănăstiri din eparhia sa, în mod deosebit, a purtat grijă de reconstruirea Mănăstirii Brazi, iar apoi a refăcut din temelii acest aşezământ monahal. îl putem considera unul din cei mai importanţi ierarhi-ctitori de sfinte locaşuri.

Sfârşitul său a fost prin sabie, suferind pentru dragostea de Dumnezeu. La 6 mai 1842, osemintele au fost prohodite de un sobor de slujitori şi aşezate în mormânt nou. Ierarhul-ctitor al Mănăstirii Brazi a fost cinstit de clerici, monahi si credincioşi încă din timpul vieţii, pentru virtuţile sale: dragostea de Dumnezeu şi de semeni, blândeţea, răbdarea, spiritul de dreptate. Viaţa curată şi stanţă a Ierarhului Mucenic Teodosie, slujirea râvnitoare a lui Hristos prin întreita misiune arhierească, osteneala lui pentru ridicarea de sfinte locaşuri şi pentru cinstirea celor sfinte, smerenia sa adâncă, dragostea pentru buna rânduială şi chivernisire a obştilor monahale, grija părintească faţă de păstoriţii săi – ca apărător al celor nedreptăţiţi şi sprijinitor al celor săraci -, răbdarea tuturor suferinţelor şi prigonirilor nedrepte la care a fost supus, precum şi lucrarea tui încununată de jertfa martirică au făcut ca sa fie întotdeauna cinstit cu evlavie de dreptslăvitorii creştini.

De aceea, Sfântul Sinod ai Bisericii Ortodoxe Române, a aprobat canonizarea Mitropolitului Teodosie al II-lea al Moldovei, rânduind a fi cinstit ca sfânt în toata Biserica noastră în fiecare an la 22 septembrie – data trecerii sale la cele veşnice.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page