Sfântul mare mucenic Eustatie și soția sa, Teopista, cu cei doi fii ai lor: Agapie și Teopist

Înainte de a lua numele de Eustatie, acest sfânt mare mucenic se numea Placid, iar soția lui, Tatiana. Placid a fost general la Roma, pe vremea împăratului Traian (98-117), în anul 100. Deși acesta era un păgân înstărit, bunătatea și milostenia pe care o arăta pentru cei săraci strălucea mult mai tare. Dumnezeu, văzând sufletul cel bun al lui Placid, i se arătă în chip asemănător precum Sfântului apostol Pavel. Într-o bună zi, pe când era la vânat, Placid a văzut un cerb pe care a început sa-l gonească. Totuși, animalul rămase neclintit în timp ce Placid se apropia de el.

Când a fost îndeajuns de aproape de el, a văzut între coarnele cerbului Sfânta Cruce a Mântuitorului, care strălucea mai tare ca soarele. De la Cruce a auzit un glas care îl întreba de ce îl prigonește deoarece el este Hristos, cel pe care Placid îl cinstește fără a ști. Fiind cuprins de uimire și speriat, Placid a căzut de pe cal, pierzându-și cunoștința pentru câteva ceasuri bune. Hristos i se arătă și a doua oară pentru a-l convinge pe Placid de faptul că tot ceea ce s-a întâmplat acesta nu și-a închipuit. Atunci, Placid începu a crede din toată inima și s-a botezat. Iar numele sau de botez a fost Eustatie iar soția s-a numit Teopista. Cei doi copii ai lor vor purta numele de Agapie și Teopist.

Dând dovadă de credință și datorită virtuților sale, bunul Dumnezeu i se arătă din nou, spunându-i că va ajunge precum Iov, să sufere foarte multe încercări din partea necuratului, însă Harul va fi cu el. Iar cele spuse de Domnul s-au adeverit, sfântul pierzându-și întreaga avere și fiind nevoit să ia drumul exilului, în timp ce soția sa a fost robită iar copiii săi răpiți de animale sălbatice. Însă, în acea perioadă, barbarii au invadat pământurile romanilor. Atunci, împăratul roman își aduce aminte de Eustatie și de toate faptele sale vitejești. Pentru toate acestea îl cheamă la curtea împărăteasca, îi oferi toate bunurile și averea pe care le avea.

Iar sfântul, în fruntea oștirii romane, îi învinge și îi respinge pe barbari. Întorcându-se la Roma, a găsit pe soția și pe copiii săi, care au fost protejați de Harul Dumnezeiesc pentru credința cea neclintită a sfântului. Împăratul Adrian, succesorul lui Traian îi redă cinstea cea dintâi, însă i-a cerut acestuia să jertfească idolilor pentru victoriile răsunătoare pe care le-a obținut. Totuși, Eustatie i-a răspuns împăratului că acesta a reușit să biruie doar cu ajutorul lui Hristos, nu cu ajutorul idolilor și ai falșilor dumnezei. Mâniat, împăratul, la auzul acestor cuvinte, l-a dat pe sfânt, pe soția sa și pe fii lor, să fie mâncați de fiare sălbatice. Însă, din pricina faptului că fiarele nu au voit să-i mănânce, împăratul a ordonat ca aceștia să fie aruncați într-un cazan încins. Astfel și-au dat acești sfinți mucenici sufletele în mâinile Domnului.

Totuși, trupurile acestora nu au fost mistuite de flăcări, spre mirarea împăratului și a păgânilor și spre bucuria creștinilor. Creștinii au înțeles faptul ca Harul Dumnezeiesc se revărsa peste trupurile sfinților.