Aproximativ 230 de baloți de furaje și o parte dintr-un adăpost de animale au ars, în această după-amiază, într-o gospodărie din comuna Adășeni.
La fața locului s-au deplasat pompierii cadrul Gărzii de Intervenție Săveni și pompierii voluntari din comună, cu trei autospeciale cu apă și spumă și un buldoexcavator, care au constatat faptul că furajele ardeau violent și au acționat rapid pentru ca flăcările să nu se extindă.
Aproximativ opt ore a durat intervenția în urma căreia au fost protejate de foc construcțiile din gospodărie.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost autoaprinderea.
✅ Pentru prevenirea incendiilor în locurile în care sunt depozitate furaje, ISU Botoșani recomandă:
– nu fumaţi și nu folosiţi flacără deschisă în apropierea depozitului de furaje;
– nu depozitaţi furajele în apropierea sau sub reţelele electrice, lângă căile ferate, drumurile publice sau pădurile aflate la distanţe mici faţă de acestea;
– amplasaţi nutreţurile la distanţe de siguranţă, astfel încât eventualele incendii produse să nu afecteze vecinătăţile (cât mai departe de casă, de bucătăriile de vară, de adăposturile animalelor, de cuptoare sau magazii);
– îngrădiţi şi curăţaţi de vegetaţia uscată terenul pe care îl folosiți pentru depozitarea furajelor;
– intrarea în depozitul de furaje trebuie să se realizeze pe un singur drum care va fi menţinut permanent liber pentru a permite accesul autospecialelor de intervenţie, în caz de incendiu;
– amplasaţi depozitul de furaje cât mai aproape de o sursă de apă;
– depozitaţi paiele şi fânul numai după ce au fost uscate în prealabil.