Accident
Un botoșănean beat criță a intrat cu mașina în șanț. Avea o alcoolemie uriașă
Luni, polițiștii din Botoșani au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe Drumul Național DN 29, în afara localității Răchiți, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a identificat un autoturism în șanțul de pe marginea părții carosabile, la volanul căruia era un bărbat de 39 de ani, din municipiul Botoșani.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 1,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.