LOCAL | Parlamentarii alesi pe 9 decembrie si-au primit mandatele – FOTO
Totul s-a întâmplat în sala mare a Prefecturii unde s-au adunat noii senatori şi deputaţi de Botoşani din partea USL, PP DD şi ARD, dar şi susţinătorii acestora, unii dintre ei venind evident cu flori pentru o parte dintre noii aleşi care vor face parte din Legislativ.
Cerficatele care atestă câştigarea alegerilor le-au fost înmânate de către judecătorul Lăcrămioara Axinte, preşedintele Biroului Electoral Judeţean, în prezenţa membrilor BEJ, a prefectului Costică Macaleţi, a preşedintelui Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, şi ai mai multor membri ai USL.
Din cei 12 parlamentari aleşi, doi au lipsit de la ceremonie, fiind vorba de social-democratul Andrei Dolineaschi şi Şerban Mihăilescu de la UNPR.
După ce au primit mandatele, deputaţii şi senatorii au fost felicitatţi de toţi cei prezenţi.
“Vreau să vă felicit, să vă urez succes în mandatul pe care îl aveţi în faţă. Eu cred că împreună Legislativul, Executivul şi administraţia locală putem face ceva important pentru Botoşani. Îmi doresc din tot sufletul să se întâmple acest lucru şi sunt sigur că aşa va fi”, a spus prefectul Costică Macaleţi.
“În numele Consiliului Judeţean doresc succes noilor parlamentari aleşi, îi asigur de toată colaborarea Consiliului Judeţean şi sper că împreună putem dezvolta judeţul Botoşani”, a spus şi Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean.
La final, cei 12 parlamentari respectiv Mihai Baltă, Tamara Ciofu, Viorel Grigoraş, Roxana Anuşca, Costel Şoptică, Verginel Gireadă, Doina Federovici, Cristian Roman, Corneliu Popescu şi Liliana Mincă, au făcut o poză de grup.
soptica trebuia sa candideze din partea ARD ca el le are cu cincizeaca ca base!