Sfântul Cuvios Ștefan Savaitul
Sfântul Ștefan Savaitul se numește așa pentru că a fost un monah nevoitor al Mânăstirii Sfântului Sava din Palestina. Ștefan s-a născut într-un sat palestinian din apropierea Ascalonului. Tatăl său se numea Chiric, iar mama Serghia. A rămas orfan de la o vârstă fragedă, moment în care Zaharia, un unchi de-al său, monah din Lavra Sfântului Sava, l-a luat în grijă. A început astfel să trăiască în mânăstire de la vârsta de nouă ani. A stat cu râvnă sub ascultarea și îndrumarea lui Zaharia, iar la vremea potrivită acesta l-a călugărit.
Cincisprezece ani a stat împreună cu unchiul său până când acesta a părăsit mânăstirea fiind ales stareț la mânăstirile Castellion și Spelaion. Sfântul Ștefan a rămas la Mânăstire făcând ascultări diferite. A fost brutar, a primit oaspeți la arhondaric, adică la chiliile dedicate primirii vizitatorilor, iar la timpul potrivit a fost hirotonit diacon fiind vreme de patru ani canonarh în timpul slujbelor. Sporind în viața duhovnicească a ales să se nevoiască mai intens trăind vreme de cinci ani zăvorât în chilie, ieșind doar sâmbăta și duminica să meargă la Sfânta Biserică.
După acești cinci ani a ieșit în pustie unde a trăit în sfânta singurătate până la sfârșitul vieții sale. A murit la vârsta de 69 de ani în anul 794. Acest sfânt al Bisericii, plin de har și binecuvântare a avut darul de a tămădui pe cei care îi cereau ajutorul, de aceea Sfântul Ștefan a mai fost numit Taumaturgul. Trebuie făcută diferența între Sfântul Ștefan Savaitul Taumaturgul și un alt Sfânt Ștefan Savaitul care era nepotul Sfântului Ioan Damaschin. Ștefan acesta din urmă, era grec de origine și i se mai spunea poetul pentru că a compus versuri. El a murit treisprezece ani mai târziu, după anul 807.
Descoperirea în cel de-al optsprezecelea secol a unui manuscris grecesc cu viața Sfântul Ștefan Savaitul și Taumaturgul scris de un ucenic al său Leontie, confirmat de câteva fragmente în georgiană și alte două manuscrise arabe, ne-a dat posibilitatea să distingem între acești doi Sfinți savaiți omonimi.