Accident

Un botoșănean a ajuns la spital după ce mașina în care era a intrat în șanț

La data de 10 iulie 2021, polițiștii din  Ștefănești au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe Drumul Național D.N.24C, pe raza orașului Ștefănești, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești.

Din verificările efectuate, s-a stabilit că un bărbat de 26 de ani, din comuna Românești, în timp ce conducea un autoturism pe segmentul de drum menționat, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a pătruns în șanțul din partea dreaptă a părții carosabile.

În urma impactului, un pasager din autoturism, respectiv un bărbat de 37 de ani, a suferit leziuni fizice, fiind transportat la o unitate spitalicească.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămarea corporală din culpă și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page