ImportantLocal

Mircea Abrudean, despre ajustarea prețurilor contractelor de achiziţie: „Poate debloca proiectele de infrastructură publice de la nivel local și nu numai”

De curând, MDLPA a publicat proiectul de Ordonanţă ce vizează ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică determinată de creşterea fără precedent a preţurilor materialelor de construcţii.

Soluţia propusă de Guvern vizează adaptarea preţurilor doar pentru contractele care nu conţin clauză de revizuire/ajustare, aflate în derulare la data intrării în vigoare a OG, prin aplicarea unui coeficient de ajustare la costul materialelor pe baza căruia s-a fundamentat preţul contractului.

Ajustarea poate presupune atât o diminuare, cât şi o creştere a preţului contractului şi se aplică, pentru viitor, restului lucrărilor rămase de executat, până la finalizarea şi recepţionarea lucrărilor, pe baza solicitărilor de plată ale constructorului.

Acest aspect a fost aprofundat de secretarul general adjunct al Guvernului, Mircea Abrudean, prezent miercuri la Botoșani.
„Cea mai mare problemă în ultima perioadă o constituie creșterea foarte, foarte mare a prețurilor materialelor de construcție, motiv pentru care ați fost bombardați de către contractori cu solicitări de ajustare și majorare a
prețurilor la contracte. Avem și această ordonață care permite ajustarea prețurilor la contracte, acolo unde nu existau clauze de revizuire a prețurilor.
S-a lucrat mult la acest act normativ, care cu siguranță nu este perfect, dar este un instrument care vă poate ajuta în acest moment și care poate debloca proiectele de infrastructură publice de la nivel local și nu numai”, a precizat oficialul.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page