Infractional
Botoșănean beat criță, oprit în trafic de polițiști
Marți, polițiștii din Mihăileni au oprit în trafic, pe drumul comunal din comuna Mihăileni, un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 1,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de recoltare de probe biologice de sânge.