Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Mavromati” este sufocată de avalanșa de bolnavi. Directorul DSP: „E foarte greu în perioada asta, e mai ceva ca pe front”
Autoritățile sanitare recomandă botoșănenilor care au probleme de sănătate să se adreseze medicior din centrele de permanență sau medicilor de familie pentru a detensiona situația apărută în Unitatea de Primiri Urgențe, unde media de prezentări a ajuns la 250 -300 de persoane pe zi. Potrivit celor declarate de șeful Direcției de Sînătate Publică Botoșani, Monica Adăscăliței, multe dintre cazuri nu reprezintă o urgență și se creează o stare de tensiune care apasă pe cadrele medicale, dar și pe cei care se prezintă pentru medicație, din cauza spațiului mic în care UPU își desfășoară în acest moment activitatea. „Este foarte greu în Unitatea de Primiri Urgențe, adresabilitatea este destul de mare, spațiile sunt așa cum sunt, colegii au încercat să se adapteze acestor spații. Dar lumea trebuie să înțeleagă că este un spațiu mult mai restrâns, pacienții ăși pierd răbdarea, sunt și pe hol, și în cabinete spațiile sunt mici. E foarte greu în perioada asta, e mai ceva ca pe front”, a spus Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani.
Oficialul a adăugat că urmează să fie aduse containere speciale pentru a veni în sprijinul activității din Unitatea de Primiri Urgențe. „Deja am discutat cu doctorul Arafat când am fost la București în urmă cu trei săptămâni, împreună cu dl prefect să solicităm niște containere specifice Unității de Primiri Urgențe pentru a putea să mai degrevăm din spațiul interior. Aceste containere sunt speciale, au condiții optime pentru pacienți. Vom vorbi împreună cu medicul-șef de la UPU, conducerea Spitalului Județean, pentru a face solicitare către DSU, și avem sprijinul celor de la DSU pentru a primi aceste containere”, a adăugat sursa citată.