EducatieLocal

Maraton de cursuri festive la Colegiul Național ”A.T.Laurian” – FOTO

Cele două încăperi de mari proporții ale Colegiului Național ”A.T.Laurian” au găzduit în aceste zile cursurile festive ale celor 8 clase de a XII-a ale promoției 2021 din cunoscuta instituție de învățământ botoșăneană.

Părinți, frați și prieteni, alături de profesori și directori au participat la premierea de final de liceu, la ultimul sunet de clopoțel, discursuri și mulțumiri. Cu lacrimi în ochi, mai ales doamnele diriginte, mămicile și liceenele, dar respectând, în acelaşi timp, măsurile de distanţare şi igienă anti-COVID, au trăit la maxim emoțiile despărțirii de această perioadă a vieții. Ca în fiecare an festivitățile au debutat cu arborarea steagului Colegiului Național ”A.T.Laurian”, poate cel mai vechi steag al vreunei instituții de învățământ din țară de acest nivel, iar cursurile festive s-au desfășurat alternativ în amfiteatru și Aula Magna. Nu au lipsit ”Gaudeamus igitur”, mulțumirile adresate profesorilor prezenți, urările acestora și aruncatul togilor. Cum unii dintre absolvenți sunt deja admiși la universități de renume din țară și străinătate, nu toți laurienii finaliști așteaptă cu foarte mari emoții bacalureatul, însă acest lucru nu face mai ușoară despărțirea de liceu.

Directorii Mihaela Prăjinariu și Ioan Onofrei au fost prezenți de-a lungul maratonului în toate cursurile festive, pentru a-și transmite urările și a onora momentul unic pentru familia fiecărui absolvent. Au amintit de perioada grea pe care actuala generație a fost nevoită să o înfrunte din cauza pandemiei, managerii având misiunea de a gestiona totul astfel încât să reducă maxim posibil mutiplele pierderi. Discursurile elevilor au inclus mulțumirile către dascăli, fiind amintiți toți profesorii ce au format tinerii ce acum se desprind de cuiburi. N-au fost uitate temutele ore de matematică, cele de română, ce au arătat sensuri și simboluri în tot ce ne înconjoară, orele de religie ce au provocat prin atipicul lor, cursurile de limbi străine ce au deschis noi orizonturi de comunicare, cele de științe sociale ce s-au lăsat cu teme pentru viață, orele de pictură sau muzică, ce au pus baze culturale, orele de chimie şi biologie, ce i-au transformat pe toţi în potenţiali medici, dar nici pe cele de sport, cu mingile căutate prin grădinile din vecinătatea colegiului.

Nu au lipsit florile, diplomele, tocurile şi ţinutele elegante, fotografiile de grup şi individuale, în timp ce fiecare festivitate a avut parte de tradiționala urare ”Zbor înalt, dragi laurieni!”, adresată de directorul Mihaela Prăjinariu.

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page