Nicolae_Iorga ( 1871 – 1940) s-a născut la Botoșani, în data de 5 iunie 1871 şi a fost un istoric, profesor universitar, enciclopedist, poet, dramaturg, critic literar, memorialist, gazetar, publicist, om politic, membru titular al Academiei Române.
Savant de renume mondial, a avut o activitate științifică prodigioasă, fiind autorul a 1.003 volume, 12.755 articole şi studii, 4.963 recenzii. Iorga este cel mai prolific istoric al românilor, autor a numeroase sinteze, culminate cu Istoria Românilor în 10 volume, pentru care a fost numit pe bună dreptate cel mai mare istoric şi savant al României din toate timpurile.
Personalitate care a creat școală şi a dat direcție culturii naționale, s-a implicat activ în viața social-politică a țării sale. S-a ambiționat nu doar să scrie istorie, ci să şi facă istorie, într-o epocă de renaștere națională.
Părinții lui Nicolae Iorga erau avocatul Nicu Iorga şi Zulnia Aghiropol. Nicolae Iorga a mai avut un frate, George. Tânărul Nicolae era de o precocitate ieșită din comun, aptitudinile sale de savant revelându-se încă de mic copil.
La vârsta fragedă de șase ani, urmând școala lui Marghian Folescu, citea în original literatură franceză. Este absolvent al cursului secundar de la Liceul A.T. Laurian din Botoșani şi al Liceul Național din Iaşi, apoi în numai un an termină studiile şi la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universității din Iaşi (1889), cu diploma magna cum laude.
Studiile superioare şi le desăvârșește în străinătate, la Înalta Școală de Științe Politice din Paris (1892), apoi la Berlin şi Leipzig, unde şi-a luat doctoratul în filosofie (1893). La vârsta de numai 23 de ani, Nicolae Iorga devine profesor suplinitor, apoi, din 1895 este titular la catedra de Istorie a Facultății de Litere şi Filosofie a Universității din Iaşi.
Personalitate marcantă a culturii noastre naționale, despre Nicolae Iorga nu se poate vorbi decât la superlativ despre grandioasele sale înfăptuiri, însă în politică s-a dovedit că nu sunt îndeajuns corectitudinea, entuziasmul şi credibilitatea personală.
El nu a fost un doctrinar sau ideolog politic. N-a fost preocupat în alcătuirea unor programe de guvernare, ale căror idei să înflăcăreze şi să coaguleze forțele unui popor. Realitatea politică şi socială a acelei epoci s-a dovedit implacabilă cu personalitatea savantului, astfel că a sfârșit nedrept şi tragic fiind asasinat în data de 27 noiembrie 1940, la margine de drum, într-o societate care nu a înțeles să aprecieze şi să respecte valorile sale.