Sfântul Mucenic Luchilian
Sfântul Luchilian a trăit în timpul împăratului Aurelian (270-275), a locuit aproape de Nicomidia şi a fost slujitor într-un templu păgân. S-a creştinat către bătrâneţe, devenind propovăduitor al Evangheliei, făcând cunoscută ‘Vestea cea Bună’ a mântuirii în Iisus Hristos.
“Astfel, la bătrâneţe, s-au înnoit tinereţile lui ca ale vulturului, pentru că s-a născut prin Sfântul Botez şi s-a lipit cu gândul şi cu sufletul de dragostea lui Hristos. El arăta şi celorlalţi păgâni deşertăciunea şi pierzarea necurăţiei idolilor şi-i povăţuia spre mântuire, aducându-i la Hristos Dumnezeul nostru cu învăţăturile sale, fiind multora chiar chip de întoarcere către Dumnezeu. (…) Atunci, ucigaşii cei cumpliţi ai Domnului, umplându-se de mânie, l-au pârât şi l-au dat spre judecata păgânilor. Deci, robul lui Hristos a fost adus la cercetare înaintea lui Silvan, care era pe atunci mai mare în Nicomidia” (Vieţile Sfinţilor).
În faţa autorităţilor a mărturisit că este creştin. A fost bătut şi apoi aruncat într-o temniţă unde se mai aflau patru tineri, închişi pentru Hristos. Aceştia se numeau Ipatie, Pavel, Dionisie şi Claudie.
Au fost duşi cu toţii la Bizanţ unde au fost condamnaţi la moarte.
Cei patru sfinţi tineri au fost tăiaţi cu sabia; iar pe Sfântul Luchilian l-au spânzurat pe cruce şi, pătrunzându-l cu piroane peste tot trupul, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. O tânără creştină, pe nume Paula, care îi îngrijise în timpul drumului şi în perioada detenţiei, iar după moarte le-a îngropat trupurile, a fost prinsă de autorităţi, torturată şi omorâtă în acelaşi loc cu cei pe care îi slujise.
