Local

DSP Botoșani: Începe vaccinarea copiilor

Direcția de Sănătate Publică Botoșani anunță cetățenii interesați că a început imunizarea împotriva COVID-19 a copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, cu vaccinul produs de compania farmaceutică Pfizer/BioNTech. Schema de vaccinare recomandată constă în administrarea a două doze, la un interval de 21 de zile. Vaccinarea copiilor se poate realiza fără o programare prealabilă în platformă, prin prezentarea directă în centrele de vaccinare de la Gheorghe Asachi și Școala nr. 17 în municipiul Botoșani și din Dorohoi, Darabani, Săveni, Ștefănești alături de un părinte/tutore.

Vaccinarea este gratuită și voluntară, iar pentru facilitarea procesului de vaccinare se pot descărca de pe site-ul ROVACCINARE atât chestionarul de triaj, cât și formularul de consimțământ informat prin care se exprimă acordul în acest sens. Documentul poate fi semnat de către unul dintre părinți, de tutorele sau reprezentantul legal, iar în centrul de vaccinare adulții vor prezenta actele de identitate valabile care să ateste calitatea acestora (CI, pașaport, pentru adulți și certificatul de naștere, în cazul celor care nu au împlinit 14 ani).

Totodată, până joi-3 iunie, în parcarea supermarketului Kaufland de pe Bulevardul Mihai Eminescu nr. 193 (Șoseaua Iașului), se va desfășura un maraton drive-thru cu vaccinul Janssen (de la Johnson & Johnson) care se face într-o singură doză.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page