Un botoșănean, beneficiarul celui de al doilea transplant cardiac efectuat în România
Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, Horaţiu Suciu, a declarat sâmbătă, 29 mai, că Institutul a reuşit efectuarea celui de-al doilea transplant cardiac din România din acest an şi de după declanşarea crizei pandemice, beneficiarul fiind un bărbat în vârstă de 60 de ani.
”În Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant, mai precis în Clinica de Chirurgie Cardiovasculară, în noaptea şi dimineaţa acestei zile am efectuat un transplant cardiac. Este al doilea din acest an. Este puţin pentru o ţară ca România, dar ne bucurăm că într-o perioadă în care marea majoritatea eforturilor şi atenţiei este atrasă de pandemia de COVID-19, există timp şi există această dedicaţie a unor echipe pentru a face performanţă. Mă refer nu doar la clinica pe care am onoarea să o conduc, din Târgu Mureş, ci şi la celelalte clinici implicate în activitatea de transplant. Mă refer aici la Institutul Clinic Fundeni, la institutele de specialitate din Cluj Napoca şi Bucureşti (…) În acest moment, pacientul, care este un beneficiar al transplantului, în vârstă de 60 de ani, din Botoşani, şi care a ajuns în cursul serii precedente în clinica noastră, este într-o stare bună, suntem mulţumiţi de evoluţie şi suntem optimişti asupra evoluţiei în continuare”, a declarat dr. Horaţiu Suciu, potrivit https://www.zi-de-zi.ro
Pacientul era de peste doi ani pe lista de aşteptare a IUBCvT Târgu Mureş şi acest transplant era ultima sa speranţă, din cauza vârstei.
Horaţiu Suciu a mulţumit familiei care a decis donarea cordului şi a îndemnat aparţinătorii unor eventuali pacienţi care ar putea ajunge în astfel de situaţii să fie de acord cu donarea, pentru salvarea altor vieţi.
”Cordul a fost prelevat în cursul nopţii de către o echipă de medici specialişti din clinica noastră, care s-a deplasat la Arad, unde a fost prelevat cordul de la o pacientă tânără, în vârstă de 32 de ani, victimă a unui accident. Transportul a fost asigurat de aeronavă SMURD şi a decurs foarte bine. Cordul a ajuns la două ore de ischemie, după clampaj, operaţia a durat 5 ore şi suntem mulţumiţi de rezultat”, a afirmat doctorul.
El a arătat, însă, că, în perioada pandemiei, lista de aşteptare pentru transplant a crescut şi au fost pacienţi care au decedat între timp.
“Primul pacient pe care l-am sunat, o pacientă în vârstă de 37 de ani, din păcate a decedat în urmă cu aproximativ câteva luni. Din păcate aceste lucruri se întâmplă. Nu trebuie să uităm că pe lista de aşteptare sunt pacienţi foarte grav bolnavi cu un organ vital, inima, pacienţi care se află la capătul resurselor terapeutice şi biologice. Cu atât mai mult ne bucurăm pentru acest pacient din judeţul Botoşani şi ne dorim, bineînţeles, ca aceste intervenţii să le facem cât mai des, pentru că într-o ţară ca România consider că ar trebui efectuate minim 20 de transplanturi pe an”, a afirmat acesta.
Medicul a subliniat că o astfel de intervenţie presupune un efort considerabil logistic şi de resursă umană, de mobilizare, apreciind că transplantul nu este doar o intervenţie chirurgicală, ci ”o stare de spirit a unui întreg colectiv care este decis să facă performanţă”.
”Doctorul Radu Bălău, medic specialist în clinica noastră, a condus această echipă şi (…) a fost o foarte bună organizare, atât din punct de vedere al coordonatorului naţional, cât şi o mobilizare din partea SMURD, care a pus la dispoziţie avionul respectiv, fără de care nu se puteau face aceste proceduri. Este un lucru bun că s-a întâmplat aşa şi este încurajator pentru ceea ce va urma. Bineînţeles că nu este suficient pentru că aceste proceduri trebuie susţinute, şi aici nu mă refer neapărat doar financiar, ci trebuie să existe o încurajare pentru activitatea de transplant, în general, pentru că nu trebuie să uităm, sunt activităţi de excelenţă care, din păcate, se efectuează în prea puţine locuri din ţară”, a declarat Suciu.