Constructorii care gestionează două importante investiții la nivel de infrastructură din Botoșani s-au plâns lui Ludovic Orban. „Prea puține balastiere”
Președintelui Camerei Deputaților, Ludovic Orban, s-a întâlnit, sâmbătă, în Sala “Nicolae Iorga” din Prefectura Botoșani, cu prefectul județului, Dan Nechifor, președintele PNL, Costel Șoptică și cu parlamentarul Cristian Achiței. Subiectul principal al discuțiilor l-a reprezentat situația celor mai importante investiții la nivel de infrastructură din Botoșani, în special drumul Botoșani – Târgu Frumos și Botoșani – Ștefănești. Detaliile i-au fost aduse la cunoștința lui Ludovic Orban de directorul regional CNAIR Iași, Dănuț Pilă. „Pot să vă precizez că atenția noastră precum și a conducerii companiei este foarte mult îndreptată către județul Botoșani pentru a elimina acel aspect că, din punct de vedere al infrastructurii rutiere, este undeva mai la coada
județelor. Urmează o mobilizare deosebită în ceea ce privește lucrările la cele două drumuri importante din județul Botoșani”, a spus Dănuț PIlă.
A fost ridicată și o problemă deosebită de către constructori și anume că sunt puține balastiere și, pentru a încărca, mașinile fac drumuri lungi care sporesc gradul de uzură. În sprijinul lor a venit parlamentarul Cristian Achiței. „Avem o problemă cu deschiderea balastierelor pe Prut, deși materialul este
foarte bun pe Prut, avem o problemă și cu reglajele cu Republica Moldova pentru că trebuie și acordul lor, între granițe. Și trebuie găsite niște proceduri mai rapide pentru că putem găsi. Practic pe Prut, acum, cred că nu se
exploatează nicăieri balast deși este material și e foarte aproape de lucrările noastre”, a spus parlamentarul botoșănean.