Localsocial

Club de vacanță pentru copiii din Parohia „Eternitatea”. Se caută un spațiu pentru activități – FOTO

Copiii din Parohia Eternitatea din municipiul Botoșani vor avea prilejul, în vacanța care se apropie cu pași repezi, să socializeze între ei, așa cum nu au reușit în perioada orelor desfășurate online. Emoțiile și lacrimile de neputință care i-au stăpânit în lunile de zile de învățare în fața calculatorului se pot transforma în bucurii. Un cadru didactic din parohie a venit cu ideea înființării unui club de vacanță, unde copiii care nu au unde să-și petreacă lunile de vară să găsească un mediu propice desfășurării unor activități distractive în care aptitudinile să lege și să aprofundeze prietenii.

„Multi copii din parohia noastră nu au posibilitatea să plece prea mult în călătorii cu părinții. Ei vin cu drag la cor la biserică pentru că se simt bine. Starea de bine este creată de părintele nostru, Vasile Burlacu și de dascălul Gabriel Corolea. Copiii simt nevoia să lucreze in grup, să relaționeze frumos. Vor și alte activități. Eu mi-as dori din tot sufletul să inițiez un club de vacanță, la care doresc să participe si alte cadre didactice din parohie. Copiii au nevoie de noi, dar și noi de ei. Eu, cel puțin, in acest moment am nevoie ca de aer de activități frumoase cu copiii. Activități educative, creative, plăcute, care să se adreseze sufletului și minții! Din păcate biserica noastră nu dispune de un spatiu corespunzător, un spațiu sigur și plăcut pentru astfel de activități. Părintele Burlacu isi dorește din tot sufletul să incurajeze copiii. Ca dovadă si cei 3 copii ai familiei participă la toate activitătile. Copiii reprezintă viitorul! Pentru ei trebuie să ne mobilizăm ca să le oferim o educație frumoasă și completă”, a spus președintele Asociației „Educatori creativi-copii inventivi”, Florentina Dănilă. Profesoara din Botoșani este decisă să antreneze și alte cadre didactice din Parohia „Eternitatea” și ,nu numai, pentru a-și duce proiectul la îndeplinire. Cadrele didactice au nevoie, însă, de o locație, unde copiii să fie în siguranță, iar la Biserica „Eternitatea” spațiul nu este foarte generos. Florentina Dănilă a făcut un apel online în acest sens.

„Poate există prin zonă persoane cu suflet mare care pot să ne ajute cumva. Poate au un spațiu in apropiere care poate fi inchiriat cu o sumă modică sau poate cunosc un spațiu care poate fi folosit in acest sens. Sunt atâția oameni care vor să facă bine și sunt convinsă că cineva ne va întinde o mână de ajutor. Poate cineva de la Primărie! Lansez aici, in spatiul online, această rugăminte! Ajutându-ne și ajutând copiii, mai ales în aceste vremuri mai grele, putem schimba in bine multe lucruri.Așa cum la scoala unde am lucrat am reușit să mobilizez mulți oameni de bine și am reușit să realizăm in curtea corpului B un foisor deosebit pentru activități în aer liber, sper să găsesc și acum oameni de bine care să ne întindă o mână de ajutor. Doamne ajută!”, a fost apelul profesoarei din Botoșani, care este convinsă că stresu,l acumulat de copiii care au trecut prin luni foarte grele, se poate transforma în energie pozitivă și în bucurie prin joc și activități frumoase.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page