Tânăr fără permis de conducere, depistat în trafic de către polițiștii de frontieră din Dorohoi
La sfârşitul săptămânii trecute, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iaşi, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice pe raza localității de frontieră Hilişeu Crişan, a efectuat semnalul regulamentar de oprire asupra un moped. Vehiculul era condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani din judeţul Botoşani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că vehiculul nu figurează ca fiind înmatriculat sau înregistrat, iar tânărul nu deținea permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.