Educatie

Bacalaureat 2021. Ministerul Educaţiei anunţă echivalarea competenţelor lingvistice şi digitale

Ministerul Educaţiei anunţă că au fost adoptate o serie de măsuri privind organizarea examenului de bacalaureat în condiții excepționale. Ordonanţa de urgenţă adoptată miercuri prevede echivalarea competenţelor lingvistice şi digitale.

Miercuri, 19 mai 2021, a fost adoptat, în ședință de Guvern, proiectul de Ordonanță de Urgență inițiat de Ministerul Educației pentru instituirea unor măsuri privind buna funcționare a sistemului de învățământ și pentru modificarea și completarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare.

Măsurile adoptate vizează interesul elevilor, având în vedere organizarea examenului de bacalaureat în condiții excepționale, conforme cu normele de protecție sanitară aplicabile în
perioada de alertă, pentru anul şcolar 2020-2021. Astfel, la examenul național de bacalaureat, se echivalează/se recunosc probele de evaluare a competențelor, respectiv:

  • proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română;
  • proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă,
  • pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale;
  • proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie
  • internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal;
  • proba de evaluare a competenţelor digitale.

Ministerul Educației va emite ordinul de aprobare a metodologiei de punere în aplicare a acestei măsuri în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgenţă. De asemenea, în vederea flexibilizării și eficientizării cadrului normativ, în contextul efectelor pandemiei și organizării activităților didactice în sistem on-line, pentru sprijinirea accesului elevilor din învățământul preuniversitar la învățământul on-line, a fost modificată Legea nr 269/2004, astfel încât calendarul pentru acordarea ajutorului financiar să fie stabilit și actualizat prin ordin al ministrului educației.

Proiectul ordonanței de urgență care va face posibil decontul navetei elevilor se află în procedură de avizare, urmând a fi supus adoptării in următoarea ședință de guvern.

CALENDARUL examenului de Bacalaureat 2021:

Sesiunea iunie – iulie 2021

31 mai – 4 iunie 2021 – Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
4 iunie 2021 – Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
14-16 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română -proba A
16-17 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
18-23 iunie 2021 – Evaluarea competențelor digitale – proba D
23-25 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
28 iunie 2021 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
29 iunie 2021 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
30 iunie 2021 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
1 iulie 2021 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
5 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00 – 18,00
6 – 9 iulie 2021 – Rezolvarea contestațiilor
9 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor finale

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page