FCSB s-a impus în deplasarea de la Botoșani, scor 3-1, și revine la două puncte de liderul CFR Cluj.
Pare imposibil ca arbitrul să înceapă un meci fără o echipă pe teren. Astăzi însă, la Botoșani, cam așa au arătat lucrurile, cel puțin în primele 20 de minute, când FCSB a zburdat în fața unei echipe gazdă absentă, confuză, care își căuta disperată reperele.
Botoșani, absentă nemotivată cu FCSB
Moldovenii nu nimereau deloc mingea, ci doar picioarele adversarilor, o agresiviate soră cu neputința. Pe dreapta, Olaru a început să semene degringoladă pe “bulevardul Braun”, iar în mijlocul defensivei, nimeni nu ținea pe nimeni. Logic, roș-albatrii n-au așteptat invitații și, după doar un sfert de oră aveau deja 2-0, prin golurile lui Octavian Popescu și Moruțan, care a transformat simplu un penalty comis de același Braun.
Ongenda, tresărire în Botoșani – FCSB
Abia în minutul 20, FC Botoșani a apărut în meci. Ongenda și-a amintit că e tehnic, Brauin că poate dribla pe oricine. În sfârșit, se joacă un meci cu două echipe! Apar ocaziile, la ambele porți, primele emoții și în careul lui Vlad. Trage Țigănașu, Radunovici scoate un gol ca și făcut. Iar gazdele marchează după o fază superbă creată de Braun și continuată cu finețe de iluzionist de Ongenda. Ovidiu Popescu e iar singur, însă nu are tehnica francezului și e blocat de Pap.
Pe margine, Croitoru strigă: “Hai, că mai avem o oră, putem să-i întoarcem!”. Fotbalul curge repede, cu situații, dar și cu mari greșeli în cele doupă defensive. O repriză frumoasă.
În partea a doua, FC Botoșani a ieșit complat schimbată. Efectul Croitoru se simte din plin. Moldovenii au posesia, domină, însă fără ocazii. La adăpostul golului în Cojocaru, trei gafe grave Arbitrajul “centralului” din Galați, care a condus partida de aseară de la Botoșani, a abundat de greșeli care au influiențat decisiv ostilitățile și rezultatul final al partidei În minutul 34, Buziuc a scăpat spre poartă, dar a fost ajuins de Meleke, care l-a busculat cu corpul, în afara careului.
Cojocaru, 3 gafe în Botoșani – FCSB
O fază clară, de fault de ultim apărător al fundașului gazdelor, care mai avea un “galben” din minutul 3. Dar arbitrul Adrian Cojocaru nu a dictat nimic, iertându-l de eliminare. Același arbitru a mai comis o altă greșeală, în repriza secundă, când, sub ochii săi, Mihai Roman a fost faultat de Crețu, în careu. S-ar fi impus penalty, însă Cojocaru i-a acordat galben atacantului de la FC Botoșani, pentru simulare. În fine, la faza din care Moruțan a marcat tot din penalty, al treilea gol al oaspeților, Olaru l-a păcălit pe Cojocaru. S-a aruncat în careu, căutând contactul cu Chindriș și a reușit să obțină, prin simulare, o nouă lovitură de pedeapsă.