Un botoșănean beat criță s-a urcat la volan fără a avea permis și a băgat în spital un pieton. Polițiștii l-au reținut
Luni, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonață de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 42 de ani din municipiul Botoșani.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 17 aprilie 2021, ar fi condus un autoturism pe strada Ștefan cel Mare din orașul Săveni, fără a poseda permis de conducere și cu o alcoolemie de 1,41 mg/l în aerul expirat, împrejurare în care ar fi surprins și accidentat un bărbat de 41 de ani din orașul Săveni, care se deplasa pe marginea părții carosabile.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.