Lucian Trufin: „Reziliență și redresare pentru toți, mai puțin pentru Moldova!”
Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Senatul României, Lucian Trufin, este nemulțumit de faptul că Regiunea de Nord Est lipsește aproape cu desăvârșire din Planul Național de Redresare și Reziliență, program finanțat din fonduri europene.
„Mult trâmbițatul Plan Național de Redresare și Reziliență pare la o primă vedere mai mult o declarație politică, căci în cuprinsul său sunt introduse de-a valma o serie întreagă de obiective generale și prea puține investiții concrete. După ce prima variantă înaintată de guvernul liberal Orban a fost respinsă de către Comisia Europenă, în cea de-a doua variantă, respectiv cea propusă de actualul guvern PNL – Câțu, nu apare nicăieri menționată Regiunea de Nord – Est. Această problemă gravă ar trebui să constituie un semnal de alarmă pentru toți parlamentarii care reprezintă regiunea, indiferent de culoarea politică!”, a declarat senatorul Lucian Trufin.
Din anul 2007, de când România a aderat la Uniunea Europeană, deși în țară au intrat 60 miliarde de euro, mult așteptata convergenţă nu s-a produs, iar regiunile sărace au rămas la același stadiu, in timp ce regiunile dezvoltate au reușit să prospere în continuare, adâncind și mai mult decalajul economic dintre acestea. Datele statistice sunt sumbre, astfel indicele de disparitate între regiunea de Nord – Est şi media ţării era în 2009 de 62,6%, iar anul trecut a fost de 62,5%. În același timp, indicele disparităţii salariale era în Moldova în anul 2009 de 87% faţă de media pe economie, iar anul trecut a fost de 88%. Când vorbim de PIB, România a recuperat faţă de media UE 33%, în timp ce Regiunea de Nord Est a recuperat faţă de ţară doar 1,1%.
„Moldova are nevoie de investiții serioase, cu precădere în infrastructură, iar împlinirea acestor nevoi ține de responsabilitatea Statului, respectiv a celor care conduc țara. Dacă în toate celelalte regiuni găsim identificate investiții în infrastructură urbană, rutieră sau în edificii culturale, în regiunea noastră nu am regăsit nicio investiție, iar mult promisa autostradă care să lege Moldova de România nu se află în aceasta varianta a PNRR-ului. Dacă vom pierde și acest tren inscripționat cu inițialele PNRR, nu cred că mai există vreo șansă ca Regiunea de Nord –Est să recupereze decalajele de dezvoltare față de celelalte regiuni ale României. Din păcate regiunea Moldovei este iar uitată! Cel mai sărac pol de “DEZVOLTARE” din România nu mai are parte nici măcar de promisiuni!” a mai declarat senatorul botoșănean.