Un botoșănean s-a dat în spectacol chiar în fața Inspectoratului de Jandarmi
Sâmbătă noapte, parcarea unei stații de alimentare cu carburanți a fost scena unei întâmplări mai puțin obișnuite, în sensul în care locul este dispus chiar vis-a-vis de sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoșani.
Fără să îl intereseze faptul că trecuse deja ora 22.00 și nici nu avea un motiv justificat pentru a părăsi domiciliul, un bărbat consuma băuturi alcoolice și își făcea remarcată prezența în zonă prin gălăgia făcută sub influența licorilor lui Bachus.
Evident, comportamentul său nu a trecut neobservat, iar jandarmii l-au sancționat contravențional, în scurt timp, cu amendă în valoare de 1000 de lei, după care l-au îndrumat spre casă, unde ar fi trebuit să se afle de la bun început la acea oră. Misiunile jandarmilor în acest week-end, executate independent sau în cooperare cu polițiștii botoșăneni, au vizat ordinea și siguranța publică în egală măsură cu verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, fiind aplicate nu mai puțin de 50 de sancțiuni contravenționale, care au însumat amenzi de peste 12000 de lei.