Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, mare făcător de minuni și vindecător

Sfântul Calinic de la Cernica (†1868) face parte dintre primii sfinți canonizați de Biserica Ortodoxă Română. El este prețuit de călugări, ca un mare părinte și povățuitor duhovnicesc al monahilor, de ierarhi este prețuit ca primul ierarh român canonizat, iar de mireni este prețuit ca un mare făcător de minuni și vindecător al suferințelor omenești. Pentru toți românii, Sfântul Calinic de Cernica rămâne un mare povățuitor sufletesc. Un sfetnic neîntrecut pentru cei abătuți, un doctor de arginți pentru cei bolnavi, un povățuitor și întemeietor de mănăstiri pentru toți călugării din țara noastră.

Numele Sfântului Calinic este legat de două mănăstiri de renume: Cernica și Frăsinei. Dar prin darul facerii de minuni, Sfântul Calinic este legat de toate mănăstirile, de toți credincioșii care îi cer ajutorul, căci mai presus de orice, Sfântul Calinic rămâne un mare rugător pentru noi toți înaintea tronului Preasfintei Treimi.

Viața Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica ne întărește pe toți cu nevoința sa duhovnicească. Ea poate fi oricând asemănată cu viețile marilor noștri cuvioși și ierarhi. Fiind călugăr și preot desăvârșit, duhovnic căutat de toată lumea și stareț sfânt, ctitor duhovnicesc al Mănăstirii Cernica, episcop adevărat și povățuitor al turmei lui Hristos, Sfântul Ierarh Calinic rămâne modelul cel mai desăvârșit al sfântului român, care îmbină în chip fericit sfințenia personală, nevoința proprie cu jertfelnicia și dragostea pentru mântuirea aproapelui.

Iată așadar dimensiunile sfântului roman: nevoința călugărească și slujire în același timp, rugăciune personală și jertfă euharistică, supunere duhovnicească și autoritate de mare păstor de suflete, toate unite în aceeași persoană, prin cea mai curată iubire de Dumnezeu și de oameni.

Sfântul Ierarh Calinic era de loc din București, născut la 7 octombrie 1787. La vârsta de 20 de ani, adică în anul 1807, a intrat ca frate la Mănăstirea Cernica, sub vrednicul stareț, cuviosul Timotei. După un an de ucenicie la marele duhovnic Pimen, fratele Constantin este călugărit, iar la 3 decembrie 1808 este hirotonit ierodiacon.

După 5 ani, adică la 13 decembrie 1813, este hirotonit preot, datorită vieții lui cu totul alese. Postea zilnic, se ruga neîncetat, făcea sfânta ascultare cu desăvârșită supunere, la biserică era nelipsit și în chilie foarte sârguitor, căci dormea pe un scăunel doar trei ore. După doi ani, la 20 septembrie 1815, Cuviosul Calinic a fost făcut duhovnic de mitropolitul Nectarie al Ungro-Vlahiei, care mai târziu se spovedea la sfinția sa. A devenit așa de bun duhovnic, încât îl caută toată lumea, de la mitropolit până la cel din urmă mirean.

În anul 1816, la 3 martie, marele stareț Timotei și-a dat obștescul sfârșit, iar la 13 decembrie 1818 Cuviosul Calinic este ales stareț de obștea Mănăstirii Cernica. Timp de 33 de ani, adică până la 14 septembrie 1851, când este ales episcop la Râmnicu Vâlcea, Cuviosul arhimandrit și stareț Calinic a fost povățuitorul și părintele duhovnicesc al Mănăstirii Cernica. Ba supraveghea și conducea și mănăstirile dimprejur: Pasărea, Căldărușani, schitul Icoana, Ghighiu, Poiana Mărului, Rătești, Țigănești și Ciorogârla. Cu alte cuvinte, marele stareț devenise un al doilea Paisie, un mare organizator al vieții monahale din Țara Românească. Avea o obște la Cernica foarte bine închegată, care număra peste o sută de călugări, cu duhovnici renumiți și cu rânduială de viață călugărească model în țara noastră. Sub Cuviosul Calinic, monahismul românesc a trăit o noua etapă de înflorire duhovnicească.

Ca episcop la Râmnicu Vâlcea, Sfântul Calinic s-a dovedit la fel de devotat pentru Biserica lui Hristos, la fel de iscusit în păstorirea sufletelor omenești. El a fost un predicator neîntrecut, un slujitor plin de Duhul Sfânt, un călugăr smerit și cuvios și un episcop cu viață sfântă și făcător de minuni. Timp de 17 ani a păstorit eparhia Râmnicului, învățând cuvântul Evangheliei, slujind Biserica, sfințind preoți, păstorind bine turma cea cuvântătoare, vindecând numeroși bolnavi și organizând mănăstirile din eparhie. În anul 1863 a întemeiat renumita Mănăstire Frăsinei cu rânduială athonită, în care nu intră femei.

Împovărat de ani și obosit de grija eparhiei sale, Sfântul Ierarh Calinic se retrage din scaunul de episcop la 24 mai 1867, după 17 ani de binecuvântată păstorire. Dorind să fie înmormântat la mănăstirea de metanie, revine la Cernica, unde îl așteptau ucenicii cu mare dragoste. Aici a mai trăit încă un an în boală și pregătire pentru veșnicie. La 11 aprilie 1868, în zorii zilei, Sfântul Ierarh Calinic, rezemându-și capul pe pieptul ucenicului său Ghermano, și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de 81 de ani.

Plâns de tot soborul călugărilor, al preoților și ierarhilor, ca și de mii de credincioși, trupul Sfântului Calinic a fost îngropat în pridvorul bisericii Sfântul Gheorghe din ostrovul mare, potrivit cu testamentul lăsat de el.

După 87 de ani, adică în primăvara anului 1955, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotărât canonizarea Sfântului Calinic. Slujba canonizării s-a săvârșit la 23 octombrie 1955, cu zeci de arhierei, cu sute de călugări și mii de credincioși adunați din toată țara. A fost o sărbătoare a întregii Biserici românești, o mărturie a Ortodoxiei noastre vii și lucrătoare și un act de recunoștință adus primului sfânt canonizat al neamului nostru.