Utilități în licitație pentru Spitalul de Boli Cronice și Îngrijiri Paliative
Reprezentanții Primăriei Municipiului Botoșani au finalizat proiectul tehnic privind racordurile de apă – canal și termie la cea mai nouă unitate spitalicească din oraș. Aceasta în condițiile în care branșările la rețeaua de energie electrică au fost finalizate la Spitalul Municipal de Boli Cronice și Îngrijiri Paliative.
Astfel, în cel mai scurt timp posibil, execuția lucrărilor de branșare va fi scoasă la licitație în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
În cazul în care nu vor fi depuse contestații, de la data semnării contractului, termenul estimat de finalizare a lucrărilor este de 90 de zile.
„Finalizarea acestui proiect a fost și este prioritară pentru mine pentru că, așa cum am mai spus, botoșănenii au dreptul la servicii de sănătate la stat la fel ca la privat! Iar în actualul context epidemiologic, deschiderea acestei unități spitalicești ar fi o adevărată gură de oxigen, nu numai pentru sistemul sanitar, ci mai ales pentru botoșăneni. Am depus și voi depune toate diligențele pentru a mă asigura că acest spital va fi deschis în cel mai scurt timp posibil. Chiar dacă branșamentele la utilități au demarat destul de târziu, am toată determinarea să urgentez lucrările și vă garantez că fac tot posibilul pentru acest deziderat ”, a susținut primarul Cosmin Andrei.
Mai mult, reprezentanți ai municipalității au purtat discuții cu proiectantul Companiei Naționale de Investiții (CNI) și au efectuat și vizite în teren, astfel că s-au propus și modificări. Circuitul pe care urma să fie livrată hrana pentru pacienți nu se va mai face printr-un tunel de legătură cu Spitalul de Recuperare „Sf. Gheorghe”, ci direct prin noul spital, cu culoare și lifturi separate de cele destinate pentru vizitatori sau pacienți.
În acest sens s-a emis și o dispoziție de șantier, de către proiectantul CNI, trimisă verificatorului tehnic. Ulterior, acesta va emite un referat de necesitate, în baza căruia constructorul va opera modificările solicitate.
Valoarea totală a acestui proiect este de 15,6 milioane de lei, din fondurile Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin CNI.
De menționat este faptul că municipalitatea botoșăneană nu are nicio relație contractuală cu CNI sau constructor, obiectivul urmând să fie preluat în administrare de către primărie.