Local
Operatorii de taxi s-au plâns primarului că nu au locuri de parcare și că pirații le strică afacerile
Concurența neloială, locurile insuficiente de parcare în stațiile de taxi sau inexistența unor delimitări vizibile ale stațiilor au fost doar câteva din problemele prezentate edilului botoșănean de către reprezentanții operatorilor de taxi.
Invitați la o ședință, aceștia au subliniat în primul rând problema pirateriei, tot mai spinoasă. O altă chestiune care îi deranjează se referă la lipsa marcajelor pe asfalt ale stațiilor de taxi, deși există indicatoare în acest sens. Astfel, ar fi descurajată parcarea altor autoturisme pe locurile de staționare ale taxiurilor.
De asemenea, reprezentanții operatorilor de taxi și-ar dori și o suplimentare a numărului de locuri în unele stații de unde se preiau cele mai multe comenzi dar și o patrulare mai intensă a polițiștilor locali în cele mai tranzitate stații (Grivița, Casa Cărții, Stadion, Biserica Sf. Gheorghe).
Nu în ultimul rând, aceștia și-ar dori să fie consultați și în chestiuni care privesc Comisia de Sistematizare a Circulației.
În urma acestor discuții, primarul i-a invitat la o nouă ședință, cadru în care așteaptă și propuneri concrete de la dumnealor.
„Aici vorbim de un serviciu public, delegat operatorilor taxi. Prin urmare, aștept solicitări în mod organizat, pe care le voi analiza împreună cu dumnealor și voi merge și în teren. Sunt obligat să respect și drepturile cetățenilor, ale riveranilor, în așa fel încât cerințele lor să nu deranjeze și locuitorii orașului”, a precizat primarul Cosmin Andrei.
În primă fază, edilul botoșănean va trimite o adresă Direcției Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) prin care va solicita efectuarea marcajelor pe asfalt, în stațiile de taxi.