Razie a polițiștilor la Botoșani în prima noapte de restricții – FOTO&VIDEO
Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, polițiștii botoșăneni, împreună cu polițiști locali, jandarmi, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și celelalte structuri cu care se acționează în sistem integrat, au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat si au vizat, în special, zonele aglomerate, agenții economici dar şi mijloacele de transport în comun, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.
Astfel, în ultimele 24 de ore, în urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului județ, au fost verificate 89 de locații și peste 107 mijloace de transport persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 72 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 17.000 de lei.
Dintre acestea, 66 au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care aceasta era obligatorie.
Reamintim faptul că vom continua verificarea modului în care sunt respectate măsurile impuse de către autorități, iar în perioada următoare vor fi vizate și zonele de agrement.