Veste bună pentru fermieri! Vor fi bani pentru campania de primăvară
În acest an fermierii români vor putea primi în avans 90% din subvențiile pe anul 2021, cu trei luni mai devreme decât în anii anteriori. Anunțul a fost făcut de Daniel Buda, europarlamentarul liberal care a explicat, pe o pagină de socializare, modificările pe care le aduce anul în curs. (conform https://agrointel.ro/179486/avans-apia-adeverinta-punte-15-martie/)
”Un ajutor uriaș pentru campania de primăvară și întreținerea culturilor de toamnă! Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a transmis instituțiilor bancare și nebancare Convenția privind finanțarea capitalului de lucru pentru desfășurarea activităților curente de către beneficiarii schemelor de plăți directe si măsurilor de mediu și climă implementate de APIA, dar și Convenția pentru Măsura 14 – Bunăstarea animalelor.”, explică europarlamentarul. Fermierii ar putea primi mai devreme adeverinţele „punte” pentru accesarea creditelor avantajoase, astfel încât să își poată susține activitatea agricolă până la primirea finanțării.
Cererile pentru eliberarea adeverințelor pot fi transmise electronic
APIA a simplificat procedura de eliberare a adeverințelor, tot fluxul de lucru mutându-se în mediul electronic. Astfel, fermierii pot transmite electronic centrelor județene/locale ale APIA cererea pentru eliberarea adeverinței, iar APIA analizează solicitarea, emite adeverințele și le trimite online către bancă, astfel încât interacțiunea fizică să fie evitată și fermierii sa nu mai fie nevoiți să facă mai multe drumuri între agenție și bancă pentru obținerea unui credit. Impactul acestor măsuri de simplificare începute în 2020 a fost unul pozitiv, întrucât mai mult de 95% din adeverințe au fost solicitate de către fermieri online. În anul 2020, APIA a emis si procesat electronic 17.500 adeverințe pentru SAPS și 12.000 adeverințe pentru măsurile de mediu și climă.
Fermierii pot accesa mai mulţi bani în 2021
Daniel Buda spune că în ceea ce privește convenția privind finanțarea capitalului de lucru pentru desfășurarea activităților curente de către beneficiarii schemelor de plăți directe si măsurilor de mediu și climă implementate de APIA, valoarea creditului a crescut de la 85% din valoarea sumei calculate conform adeverinței eliberate de APIA până la 90%.
Banca trebuie să respecte nivelul dobânzii aplicate beneficiarului, aceasta neputând depăși ROBOR 6M + maxim 2,0 %, așa cum este prevăzut în ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.703/2013, cu modificările si completările ulterioare.
„Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) sunt parte în convenții și pot garanta creditele acordate de bănci fermierilor cu 80% din valoare creditului”, arată europarlamentarul, în timp ce valoarea creditului acordat beneficiarilor măsurii pentru bunăstarea animalelor a crescut la 85%, în anul de angajament 2021.
Problema finanţării campaniei de primăvară a fost ridicată şi de fermierii botoşăneni ce au participat la un miting desfăşurat pe 4 martie în faţa Palatului Administrativ. Moderată de senatorul liberal Costel Şoptică şi prefectul Dan Nechifor, discuţia cu reprezentanţii fermierilor a reliefat necesitatea urgentării unor posibilităţi de finanţare a lucrărilor agricole de primăvară, astfel încât veştile venite dinspre Bruxelles sunt de bun augur.