Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan

Sfântul Gherasim de la Iordan a trăit în secolul al VII-lea. După ce s-a călugărit, s-a retras în puştiul Tebaidei unde a întemeiat un aşezământ monahal, prezent şi în zilele noastre. Atât de mult s-a împărtăşit de viaţă dumnezeiască, încât şi fiarele sălbatice i se supuneau. Din scrierea vieţii sale aflăm că într-o zi, pe când mergea prin pustia Iordanului, a întâlnit un leu fioros care răgea cumplit din cauză că îi intrase în labă un spin. Sfântul Gherasim îi scoate spinul şi din acel moment leul nu-l mai părăseşte pe Cuvios, îl urmează pretutindeni, ca un adevărat ucenic.

În acel timp, la mănăstire, Părinţii aveau un catâr cu ajutorul căruia aduceau apa de la râul Iordan. Cuviosul Gherasim l-a pus pe leu să îl păzească pe catâr. Leul îndeplinea cu bucurie această sarcină. Însă, într-o zi, leul s-a depărtat cam mult de catâr şi a adormit. Câţiva negustori, trecând cu o caravană de cămile pe acolo şi văzând catârul singur, l-au luat şi şi-au continuat drumul.

Cuviosul Gherasim, văzând că lipseşte de la mănăstire catârul şi crezând că leul l-a mâncat, i-a spus acestuia: „lucrul pe care îl făcea catârul îl vei face tu, slujind trebuinţele mănăstirii“. Şi leul s-a făcut de îndată ascultător şi căra zi de zi apa de la Iordan pentru mănăstire.

După o vreme, negustorii s-au întors pe acelaşi drum. Şi pe când treceau Iordanul, s-au întâlnit cu leul care împlinea lucrul catârului. Negustorii, văzând leul, s-au speriat şi au fugit. Leul a luat catârul de frâu şi s-a întors la Sfântul Gherasim şi cu câteva cămile.

Cuviosul Gherasim s-a bucurat de cele petrecute, nu atât pentru că îşi recuperase catârul, ci mai ales pentru faptul că a cunoscut ca leul nu a mâncat catârul. Cuviosul Gherasim l-a eliberat pe leu de sarcinile pe care le primise. Cu toate acestea leul, deşi părăsise mănăstirea, venea o dată pe săptămână la Cuviosul Gherasim, plecându-şi capul înaintea lui, ca şi cum i s-ar fi închinat.

După ce Sfântul Gherasim a trecut la cele veşnice, leul s-a dus la mormântul lui, şi, răcnind cu putere, a murit.

În aşezământul monahal de la Ierihon, Sfântul Gherasim a aşezat anumite rânduieli în mănăstire, potrivit cărora cinci zile din săptămână, monahii stăteau în chiliile lor şi împleteau coşniţe şi presuri din trestie. În tot acest timp, ei nu aveau voie să aprindă focul şi se hrăneau doar cu puţină pâine uscată şi curmale. Uşa chiliei trebuia să rămână în permanenţă deschisă, ca oricine ar fi vrut să poată să intre şi să ia orice doreşte. Sâmbăta şi duminica aveau obligaţia să se adune în biserica mănăstirii. În aceste zile ei aveau masa de obşte cu puţine legume şi puţin vin spre slava lui Dumnezeu. Fiecare monah aducea la picioarele stareţului lucrul lui săvârşit peste săptămâna. Fiecare monah avea o singură haina. Sfântul Gherasim însuşi se conforma acestor rânduieli, fiind un exemplu pentru toţi.